Nr. 1232 - cu privire la cererea de înregistrare a Blocului electoral „Ruslan Codreanu”

  • 16.09.2023
  • 668
  • 0

HOTĂRÂRE

cu privire la cererea de înregistrare a Blocului electoral „Ruslan Codreanu”

 

În data de 12 septembrie 2023, la Comisia Electorală Centrală a fost depusă cererea și setul de documente privind înregistrarea Blocului electoral „Ruslan Codreanu” pentru participare la alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023.

Conform documentelor prezentate, la data de 10 septembrie 2023, Partidul Politic „Uniunea Creștin-Socială din Moldova” (procesul-verbal nr. 4 din 10 septembrie 2023 al ședinței Biroului Executiv al Partidului Politic „Uniunea Creștin-Socială din Moldova”) și Partidul Politic „Puterea Oamenilor” (procesul-verbal din 10 septembrie 2023 al ședinței Consiliului Politic Național al Partidului Politic „Puterea Oamenilor”) au convenit asupra formării Blocului electoral „Ruslan Codreanu”.

În baza proceselor-verbale menționate, președinți ambelor partide politice au semnat Acordul de constituire a blocului electoral pentru a participa în comun la alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023, cu denumirea integrală: Blocul electoral „Ruslan Codreanu” și denumirea prescurtată: „Blocul Ruslan Codreanu”.

În baza Acordului de constituire, a fost format Consiliul Politic al blocului electoral din 7 membri, dintre care doi sunt copreședinți – Ruslan Codreanu și Valeriu Pleșca. Aceștia au fost împuterniciți să reprezinte blocul în relațiile cu autoritățile publice, inclusiv cu organele electorale, precum și cu alte persoane fizice și juridice, să semneze acte în numele acestuia, de asemenea cererea de înregistrare a blocului electoral.

În conformitate cu prevederile Acordului de constituire, Consiliul Politic al blocului electoral a fost împuternicit:

- să desemneze candidații la funcția de primar (în autoritățile locale de nivelul întâi și de nivelul al doilea);

- să aprobe și, după caz, să modifice lista candidaților pentru funcția de consilier în consiliul local (de nivelul întâi și de nivelul al doilea);

- să aprobe și să revoce reprezentanții blocului electoral în consiliile electorale de circumscripție și persoanele împuternicite pentru a depune setul de documente în vederea înregistrării candidaților desemnați și listelor de candidați ai blocului electoral în consiliile electorale de circumscripție;

- să desemneze persoana responsabilă de finanțele blocului electoral (trezorierul);

- să desemneze reprezentanții în organele electorale și persoanele de încredere ale blocului electoral;

- să decidă asupra modului de gestionare a contului bancar „Fond electoral”;

- să aprobe și să modifice strategia electorală a blocului electoral;

- să îndeplinească și alte atribuții ce se impun unui concurent electoral.

Blocul electoral „Ruslan Codreanu” a prezentat Comisiei Electorale Centrale simbolul electoral care reprezintă denumirea blocului cu litere majuscule „RUSLAN CODREANU” inserate într-un cerc.

Materialele prezentate au fost verificate și s-a constatat corespunderea acestora prevederilor Codului electoral.

În temeiul art. 32, 64 și 73 alin. (3) și (4) din Codul electoral nr. 325/2022 și în conformitate cu pct. 4 și 8 din Instrucțiunea privind particularitățile constituirii și  înregistrării blocurilor electorale, aprobată prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1131/2023, Comisia Electorală Centrală hotărăște:

 

1. Se înregistrează Blocul electoral „Ruslan Codreanu” pentru participare la alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023, constituit de către Partidul Politic „Uniunea Creștin-Socială din Moldova” și Partidul Politic „Puterea Oamenilor”.

2. Se înregistrează simbolul electoral al Blocului electoral „Ruslan Codreanu” pentru participare la alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023, care reprezintă denumirea blocului cu litere majuscule „RUSLAN CODREANU” inserate într-un cerc.

3. Modalitatea de reprezentare a blocului electoral, procedura de desemnare a candidaților, modul și procedura de repartizare a alocațiilor de la bugetul de stat, precum și alte prevederi privind particularitățile de participare a Blocului electoral „Ruslan Codreanu” la alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023 sunt stabilite în Acordul de constituire a acestuia din 10 septembrie 2023.

4. Partidele din componența blocului electoral nu vor putea desemna independent candidați în una sau mai multe circumscripții electorale la alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023.

5. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale și poate fi contestată în decurs de 3 zile, fără respectarea procedurii prealabile, la Curtea de Apel Chișinău (adresa: str. Teilor, nr. 4, mun. Chișinău).

 

Președinta

Comisiei Electorale Centrale                                                                        Angelica CARAMAN

 

Chişinău, 16 septembrie 2023

Nr. 1232