Nr. 1655 - cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul sătesc Sireți, raionul Strășeni

  • 15.05.2018
  • 1158
  • 0

 

HOTĂRÎRE

cu privire la atribuirea unui mandat de consilier

în Consiliul sătesc Sireți, raionul Strășeni

 

Comisia Electorală Centrală a fost informată despre decesul consilierului Popescu Ion ales pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova în Consiliul sătesc Sireți, raionul Strășeni, fiindu-i transmise documentele necesare atribuirii mandatului de consilier următorului candidat supleant.

Conform documentelor electorale pe care le deține Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul sătesc Sireți îi revine candidatului supleant Iorga Valentin de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Strășeni din 3 iulie 2015.

În temeiul art. 18 alin. (2), art. 22 alin (1) lit. v), art. 144 alin. (12) din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art. 5 alin. (2) lit. g) și alin. (3) din Legea nr. 768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local, art. 24 alin. (3) din Legea nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administrația publică locală și în conformitate cu pct. 20 și pct. 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare și validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală hotărăște:

1. Se declară vacant un mandat de consilier în Consiliul sătesc Sireți.

2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul sătesc Sireți, raionul Strășeni, candidatului supleant Iorga Valentin de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova.

3. Se preavizează consilierul Iorga Valentin asupra obligației de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariției acesteia.

4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale și în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

 

Președintele
Comisiei Electorale Centrale

 

Alina RUSSU

 

 

Secretarul
Comisiei Electorale Centrale

 

Veaceslav AGRIGOROAE

 

Chișinău, 15 mai 2018

Nr. 1655